duminică, 25 martie 2012

Vacanta de iarna s-a terminat, incepe vacanta de primavara-vara

Azi termin un ciclu de vacanta, la Londra, adica ianuarie -martie.

Azi (sau maine) incepe cred un nou ciclu, de viata....un nou anotimp.
Am fost prin centru si pare ca toata Londra e in vacanta. Turisti "la greu", fete frumoase la maieuri mulate. Era un marathon pe la palatul Buchingham, mi se descarcase telefonul ca as fi facut si ceva poze.

Asteptam jocurile olimpice....si vara, cu caldura...si de ce nu..si ceva ploi. Ploaia e samanta procreerii, deci e bine-venita.

marți, 13 martie 2012

Nu e prima data cand citesc, dar e posibil sa fie un sambure de adevar:


Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii inalte la titlul de popor ales…
 

http://4.bp.blogspot.com/-16c_EiTaX_E/TVw1pUdkUeI/AAAAAAAAAWY/AGVGDIcZ-Rc/s400/burebistahartadacia.jpg 


În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume(18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vre-o dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii(ahei şi dorieni), fenicienii….etc.

Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 - 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa……chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista.
 
Scrisul şi odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Începând cu anul 1995, dupa studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.
Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.
 
În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).
Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană , şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.
Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor,(Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.

Zona Nord -Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru.Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole(Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale…..etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi.
 
Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol : în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.

România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.

Bibliografie:
- Augustin Deac - Istoria Adevărului Istoric
- P.L.Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit
Nicolae Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5
Cornel Bârsan - Revanşa Daciei

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Rommel (locotenent pe atunci) in primul razboi mondial, pe frontul din Moldova. JENANT pentru noi, romanii

Probabil ati auzit de Rommel, fostul general german, poreclit vulpea desertului in urma razboiului condus de el pe frontul din Africa in al doilea razboi mondial contra englezilor.


Ceea ce nu prea se stie (ma refer la mine) este ca a condus operatiuni pe frontul din Moldova, ca locotenent al armatei germane, impotriva romanilor.
A publicat si o carte, in care descrie aceste operatiuni.

O sa trag concluzia la inceput: in pofida orgoliului nostru de natie superioara, nu suntem decat niste bieti ciobani iesiti la lupta. Nu ma mira ca nu suntem apreciati si luati in seama de marile natiuni.

O sa va redau cateva pasaje:

Să continui să tragi în ceaţă ar fi fost o pierdere zadarnică a muniţie. Am putut vedea un număr mare de români deplasându-se într-o grămadă dezordonată, fără vreun şef care să-i conducă. Am alergat spre ei fluturându-ne batistele şi imediat am avut 20 de prizonieri fără a trage un singur glonţ. Românii se săturaseră de un război care mersese cu certitudine foarte prost pentru ei. Câţiva dintre prizonieri ne-au ajutat să strângem laolaltă şi alţi camarazi ai lor. (1). Caporalul Brückner a surprins 5 români în clădirea vinăriei şi i-a dezarmat imediat.



Am descoperit un mare număr de români aflaţi pe marginea nordică a făgaşului, lângă o căsuţă. Am înaintat spre poziţia inamicului, trăgând şi în acelaşi timp fluturând batiste şi i-am ordonat să se predea. Românii nici nu s-au mişcat, nici nu au deschis focul.
Eram în sinea mea îngrijorat asupra finalului acţiunii. Românii stăteau unii lângă alţii, aşezaţi în ordine, disciplinaţi, cu arma la picior, vorbeau şi gesticulau între ei, însă se abţineau să tragă, dar şi să arate intenţii prietenoase. Ne-am apropiat de ei şi i-am dezarmat. Le-am spus apoi povestea despre sfârşitul războiului după care ne-am întors la echipa lui Pfeiffer cu cei 30 de prizonieri.(...)
Am continuat deplasarea către vale. După un timp, am văzut primele rânduri ale unei companii desfăşurate ivindu-se din ceaţă. Am avansat, fluturând batistele şi strigând. Compania inamică a fost luată prin surprindere. Ofiţerii au început să strige, cu furie: „Foc!“, şi în acelaşi timp să-i lovească pe militarii care, aparent, au preferat să lase armele jos. Ne aflam în cea mai precară poziţie. Compania a îndreptat armele spre noi. Ne-am aruncat la pământ imediat. Ceaţa ne-a ascuns în scurtă vreme de focurile inamicului. O parte din soldaţii inamici ne-a urmărit, în timp ce restul a continuat să tragă, la întâmplare, în ceaţă. Presaţi puternic de inamic am ajuns la echipa lui Pfeiffer şi i-am găsit pe cei 30 de prizonieri stând liniştiţi în picioare, sprijiniţi în armele lor. [...] Românii erau slabi ţintaşi, iar noi am ajuns la dispozitivul nostru cu toţi prizonierii şi fără nici o pierdere.

În mod surprinzător, lucrurile s-au liniştit. S-au mai auzit doar câteva împuşcături izolate. Românii s-au predat. M-am grăbit în direcţia aceea, în fruntea unui pluton. Prizonierii români fuseseră deja strânşi laolaltă. Erau mai mult de 100. De vreme ce toate lucrurile mergeau bine, ne-am deplasat din fermă în fermă. Am capturat întreaga garnizoană a românilor, care şi-a acceptat, astfel, soarta. Având securitatea asigurată, cu prizonierii şi plutonul care îi păzea în centru, ne-am pus în mişcare pe drumul principal al satului. Aveam 200 de prizonieri! Trupele montane intrau pe uşile caselor şi aduceau din interiorul acestora noi inamici. Ne-am apropiat de biserică, unde am constatat că numărul celor capturaţi era de trei ori mai mare ca al nostru (2): 360! Biserica era clădită pe o mică ridicătură. Un semicerc de locuinţe o înconjura. Mi s-a părut a fi locul ideal pentru a ne instala cartierul general. Prizonierii au fost băgaţi în biserică, iar compania a fost încartiruită în casele de dimprejur.

Asta e tare:
L-am primit, apoi, pe primarul local, care, după cum aflasem de la un evreu vorbitor de limbă germană, dorea să îmi predea cheile primăriei. Anticipând sosirea trupelor germane, comunitatea a copt 300 de pâini, a tăiat cîteva capete de vaci şi a plasat un număr de vedre de vin la dispoziţia trupelor (3). Am adus la biserică suficiente provizii pentru necesităţile noastre.